O experienta realizata cu copii de 4, respectiv de 8 ani, carora li se proiecta un film, inregistrandu-se in paralel comportamentul a aratat ca: in timp ce la 4 ani comunicarea trairilor afective s-a realizat in 19% din cazuri prin cuvant, in 79% prin privire si in 2% prin gest, la 8 ani cuvantul a fost utilizat in 74% din cazuri, privirea in 16%, iar gestul in 10% din cazuri. Se mai constata ca la varstele mici copiii isi impartasesc trairile de preferinta adultilor, in timp ce copiii mai mari se adreseaza mai ales celor de o varsta cu ei (A. Leroy-Boussion).
Nevoia de comunicare afectiva este sustinuta si de trebuinta de a obtine aprobare, intelegere, simpatie din partea semenilor. Uneori, ea este un mijloc de descarcare a tensiunii nervoase, alteori poate constitui o potentare. Plansul, de pilda, fie accentueaza suferinta, fie o reduce (descarcare).
Trairile afective nu pot fi definite prin izolarea lor de context, ci prin integrarea in ansamblul emotional in care apar ca o dimensiune.
