Trairile afective pot fi cunoscute in mod obiectiv gratie comunicarii lor de catre subiect (prin cuvant, gest...), precum si inregistrarii manifestarilor fiziologice si comportamentale care le insotesc in contextul procesului emotional unitar. Trebuinta de comunicare a trairilor afective de catre om - mai ales a celor puternice creste o data cu varsta si cu dezvoltarea mijloacelor de comunicare persoanei.
O experienta realizata cu copii de 4, respectiv de 8 ani, carora li se proiecta un film, inregistrandu-se in paralel comportamentul a aratat ca: in timp ce la 4 ani comunicarea trairilor afective s-a realizat in 19% din cazuri prin cuvant, in 79% prin privire si in 2% prin gest, la 8 ani cuvantul a fost utilizat in 74% din cazuri, privirea in 16%, iar gestul in 10% din cazuri. Se mai constata ca la varstele mici copiii isi impartasesc trairile de preferinta adultilor, in timp ce copiii mai mari se adreseaza mai ales celor de o varsta cu ei (A. Leroy-Boussion).
Nevoia de comunicare afectiva este sustinuta si de trebuinta de a obtine aprobare, intelegere, simpatie din partea semenilor. Uneori, ea este un mijloc de descarcare a tensiunii nervoase, alteori poate constitui o potentare. Plansul, de pilda, fie accentueaza suferinta, fie o reduce (descarcare).
Trairile afective nu pot fi definite prin izolarea lor de context, ci prin integrarea in ansamblul emotional in care apar ca o dimensiune.