"Niciun sacrificiu nu e prea mare atunci cand copilul tau iti zambeste sau atunci cand reuseste sa spuna ce vrea sa manance" - Mihaela Cuzuc, mama lui George, autism, 5 ani.
George a fost diagnosticat cu autism la 2 ani, cand parintii nu reuseau sa se inteleaga cu el: "Prefera sa stea singur in colturi retrase, privea in gol, parea mai mereu absent si aparusera deja unele stereotipii: alerga mult, se invartea in jurul propriei axe, plangea foarte mult noaptea, iar alteori, avea izbucniri neintelese de bucurie. Desi avea foarte multe jucarii, nu era atras de ele, n-a mai rostit nici un cuvant din cele cateva pe care le zicea, au aparut stereotipii", spune cu tristete mama lui George, Mihaela Cuzuc.
Intr-o prima faza, aceste manifestari au fost puse pe seama eruptiilor dentare sau a vreunei alte boli. Asta pana cand un medic neuro-psihiatru de la Spitalul "Sf. Maria" din Iasi l-a suspectat de autism.
Din nefericire, diagnosticul a fost confirmat la Spitalul "Al. Obregia" din Bucuresti. "Vestea ne-a paralizat, dar, am realizat curand ca trebuia sa depasim momentul de soc si sa luptam pentru copilul nostru."
Au umblat din medic in medic, din centru in centru, pentru a gasi cea mai buna solutie de recuperare. "Inca de la inceput am intampinat o serie de obstacole. Nu este de ajuns durerea de a avea un copil autist ca te lovesti si de probleme precum lipsa specialistilor, lipsa unor tratamente medicamentoase, numarul mic de centre specializate in care se aplica terapii comportamentale. Nemaivorbind de problema banilor." Plus ca medicii ii spuneau mamei ca "nu exista tratament pentru autism, ci doar trebuie sa-i acordati atentie copilului 24 de ore din 24".
Dupa o perioada de documentare, parintii lui George au hotarat sa inceapa terapia prin ABA, ca fiind "singura modalitate prin care putem sa ne recuperam treptat copilul."
Au contactat un specialist din Marea Britanie: o sansa in plus pentru copilul lor, cu costuri uriase, insa: nu mai putin de 3000 de euro pentru o vizita de 2 zile. De altfel, pe un an, recuperarea lui George costa cca 25.000 de euro (incluzand plata consultantului strain, terapeutilor, materialelor). Pentru asta, Mihaela Cuzuc, acum mama full time, dupa ce si-a parasit postul de profesoara de engleza, a demarat o campanie de strangere de fonduri, printr-un site, dar acei bani de-abia le-au ajuns pentru un an. "Nici nu stiu cum am reusit sa facem fata acestor cheltuieli. De exemplu, la un moment dat am stat in Bucuresti un an si ceva, timp in care mergeam cu George la un centru. In toata aceasta perioada, oamenii la care am stat nu ne-au cerut absolut niciun ban. Numai cu ajutorul celor din jur am prins curaj si am mers mai departe... Niciun sacrificiu nu e prea mare atunci cand copilul tau iti zambeste sau atunci cand reuseste sa spuna ce vrea sa manance", marturiseste Mihaela.
In 2 ani de cand a inceput recuperarea, George a progresat, chiar pana la a merge la o gradinita normala, nu una speciala. Cu toate acestea, parintii sunt constienti ca integrarea lui in randul acestora se face anevoios. "Evident ca restul copiilor realizeaza ca el este altfel... Stim insa ca aplicarea principiului de incluziune scolara ne face sa speram intr-o ameliorare din ce in ce mai mare a starii lui."
De cand a primit diagnosticul, familia lui George s-a confruntat si cu idei preconcepute despre boala sau pur si simplu discriminare, nascuta din ignoranta: zicale ca de exemplu "Copiii platesc pentru greselile parintilor". "Astfel de priviri si cuvinte provoaca rani adanci care se vindeca cu greu si, uneori, ma bucur ca George nu le intelege pentru ca ar suferi la fel de mult ca noi".
Parintii lui George au infiintat Asociatia "Inca o sansa", cu sediul in Iasi, asociatie prin care isi propun sa sprijine si sa informeze parintii si specialistii care lucreaza cu copiii afectati de aceasta tulburare la nivelul Regiunii de Nord-Est si sa sensibilizeze autoritatiile pentru o mai mare implicare in problematica copiilor cu autism.
Contact: Mihaela Cuzuc,
tel.: 0232/260.967 sau 0766-272.525.