Copilul are autism, este parintele de vina?

[Nicoleta Grigore]

Multi parinti se simt coplesiti de sentimente de vinovatie la aflarea diagnosticului. Se intreaba daca au facut ceva gresit pe perioada sarcinii sau la putin timp dupa nastere si care ar fi putut afecta copilul. Uneori se ajunge pana acolo incat pana si cele mai mici disfunctii din perioada postnatala cum ar fi certurile, lipsa de odihna, lipsa alaptarii la san, pot fi luate in considerare de catre parinti ca fiind potentiale cauze ale dizabilitatii copilului.
In trecut, sentimentul de vinovatie a facut subiectul multor teorii psihanalitice care sugerau faptul ca lipsa de afectiune materna conduce la aparitia autismului. De atunci insa, cercetarile stiintifice au aratat ca nu exista nici o diferenta intre mamele copiilor cu autism si cele ale unor copii fara autism.

Este absolut normal sa te intrebi daca si cum ai fi putut preveni boala copilului tau, dar este necesar de retinut ca sentimentul de vinovatie nu-l ajuta pe copil. Nu exista dovezi clare ale cauzelor autismului. Nu irositi timpul torturandu-va cu temeri vagi, ce nu pot fi demonstrate, ci treceti la actiune pentru a va ajuta copilul.

Din punct de vedere statistic, numarul copiilor cu autism in aceeasi familie, este in crestere. Evident intrebarile cu privire la implicarile genetice nu intarzie sa apara, si adesea cercetarile intreprinse de familie se transforma in invinovatiri in familie. Exista cazuri in care se merge pana la acuzarea partenerului marital de simptome specifice autismului.

Uneori parintii se acuza reciproc de prezentarea unor astfel de simptome.
Stiti ceva? Cu totii prezentam la un moment dat simptome autiste, uneori dezvoltam simptome care se desprind de natura lor obisnuita si devin dizabilitati. Un sot care isi roade unghiile sau care nu se da in vant dupa socializare nu este genetic responsabil de procrearea unui copil care se balanseaza inainte si inapoi in mod constant. O mama care are dificultati in exprimarea emotiilor si careia ii place sa se odihneasca intr-un balansoar nu este responsabila de comportamentul copilului de fixare a unor roti in miscare.

A avea un membru in familie care aduce anumite dizabilitati pe linia genealogica poate fi o informatie utila in planificarea genetica. Jocul invinovatirii nu-l ajuta pe copilul autist sa beneficieze de ajutorul de care are nevoie, si nu ajuta nici in rezolvarea dificultatilor maritale din aceste moment.

Ultimul lucru pe care si-l doreste un parinte sa-l auda este faptul ca a facut ceva rau procreand. Motivul pentru care parintii aduc pe lume copii este pentru ca se iubesc reciproc. Uneori, copiii se nasc cu dizabilitati. Aceasta este cruda realitate. A arunca vina de la unul la altul este un joc daunator din punct de vedere emotional, si fara nici o finalitate in interesul copilului sau al familiei.

Articol realizat de Nicoleta Grigorea, psihoterapeut
Cabinet de psihologie - Grigore Nicoleta

Alte articole scrise de Nicoleta Grigore

A fi parintele unui copil diagnosticat cu autism
Increderea in cuplu
Relatia de cuplu si reconstruirea increderii pierdute
Cat de bine te cunosti
Relaxati-va prin intermediul animalelor

..

---

Alte subiecte postate de Nicoleta Grigore

Increderea in cuplu
Relatia de cuplu si reconstruirea increderii pierdute
Cat de bine te cunosti?
Relaxati-va prin intermediul animalelor
A fi parintele unui copil diagnosticat cu autism