Autismul copilului versus izolarea emotionala a parintelui

[Nicoleta Grigore]

Cand copilul iti este diagnosticat cu o astfel de dizabilitate, te astepti ca societatea sa sara in ajutorul tau. Dar nu se intampla asa. Parintii se trezesc, de obicei, singuri in aceasta incercare, fara suport si fara indrumare, sunt obligati sa se descurce singuri. Copiii cu dizabilitati sunt adesea exclusi din scolile comunitare, din activitatile si evenimentele sociale, in general. Mergand pana la exagerare, uneori sunt exclusi chiar si de la intrunirile familiale. In aceasta situatie nu este greu de inteles de ce parintii se simt singuri, izolati. Si nu este vorba numai de izolare sociala, ci si de izolare emotionala.

Parintii se simt singuri cu durerea lor. Pana nu demult copiii lor socializau cu copiii prietenilor, iar acum exista o diferenta intre cei care se dezvolta normal si proprii copii care au dificultati semnificative in diferite arii.

In unele cazuri, parintii inlocuiesc socializarea cu evitarea sau refuzul intalnirilor, invitatiilor la petreceri pentru a nu fi nevoiti sa-si compare copilul cu un altul. In mod similar, alti parinti permit temerilor personale, legate de comportamentul copilului in public, sa-i tina legati de propria casa.

Aici incepe un ciclu disfunctional, negativ: copilul este izolat social si prin urmare nu invata cum sa se poarte in situatiile sociale; pe masura ce comportamentul copilului in situatiile sociale se deterioreaza, parintii se simt si mai indreptatiti sa stea cat mai mult in casa. Si asa mai departe. Intre timp, parintii pierd contactul cu prietenii, cu rudele, iar sentimentul de izolare emotionala creste pana la a se simti total abandonati.

Incadrandu-ne in acest context, deloc surprinzatoare este aparitia depresiei, des intalnita printre parintii copiilor cu autism. Cateodata dureaza mai mult timp, alteori mai putin. E normal sa fii depresiv in urma aflarii unui astfel de diagnostic, dar daca depresia conduce la inactivitate si retragere din social, nu vor intarzia sa apara probleme in relatia cu partenerul marital, cu copilul sau cei apropiati.

Daca ai un copil care are probleme de comportament in public, preia controlul. Incearca sa creezi cat mai multe oportunitati sociale pozitive pentru a-i da copilului posibilitatea sa invete si sa se dezvolte si, din cand in cand, roaga pe cineva de incredere sa te ajute cu cel mic, pentru a putea petrece ceva timp impreuna cu partenerul de cuplu.

Evident, o alta problema de natura emotionala este legata de imaginea dezvoltarii tipice in comparatie cu propriul copil. Este un lucru cu care este necesar sa ajungeti sa te intelegi.
De ajutor va pot fi prietenii apropiati, unii membri ai familiei, un psiholog sau un grup de suport. Cu siguranta ajuta sa vorbesti despre emotiile, sentimentele pe care le traiesti in astfel de momente.

Ai nevoie sa vorbesti cu cineva pe care il simpatizezi si care stii ca te asculta si incearca sa te inteleaga. De retinut este faptul ca cei apropiati sunt probabil plini de admiratie, si asta datorita faptului ca ati scos la iveala puteri nebanuite si faceti fata unor situatii in fata carora aveti putina experienta.

Articol realizat de Nicoleta Grigorea, psihoterapeut
Cabinet de psihologie - Grigore Nicoleta

Alte articole scrise de Nicoleta Grigore

A fi parintele unui copil diagnosticat cu autism
Increderea in cuplu
Relatia de cuplu si reconstruirea increderii pierdute
Cat de bine te cunosti
Relaxati-va prin intermediul animalelor

..

---

Alte subiecte postate de Nicoleta Grigore

Copilul are autism, este parintele de vina?
Relatia de cuplu si reconstruirea increderii pierdute
A fi parintele unui copil diagnosticat cu autism
Increderea in cuplu
Relaxati-va prin intermediul animalelor