Conform DSM–IV, un atac de panică „este o perioadă discretă în care există debutul brusc al unei aprehensiuni, frici sau terori intense, asociate adesea cu senzaţia de moarte iminentă. În cursul acestor atacuri sunt prezente simptome, cum ar fi scurtarea respiraţiei, palpitaţii, durere sau disconfort precordial, senzaţiide sufocare sau de strangulare şi frica de a nu înebuni sau de a pierde controlul” . Tulburările anxioase se clasifică astfel: agorafobia, panica fără agorafobie, agorafobia fără istoric de panică, fobia specifică, fobia socială, tulburarea obsesivo-compulsivă, stresul posttraumatic, stresul acut, anxietatea generalizată, tulburarea anxioasă cauzată de o condiţie medicală generală, tulburarea anxioasă indusă de o substanţă. Anxietatea însă nu se manifestă întotdeauna direct, „ea poate apărea sub forma unor simptome psihologice marcate, găsindu-şi expresia în irascibilitate, instabilitate, refuzul tratamentului, insomnie, acuze somatice etc.” .
C. Enăchescu specifică faptul că anxietatea este considerată a fi „o emoţie normală ce survine în situaţii noi, ostile sau care produc teamă” . Unii cercetători sunt de părere că ea produce o dezorganizare generală a personalităţii, în ceea ce priveşte regimul emoţional-afectiv, activitatea, comportamentul, neputând totuşi să fie legată de nici un eveniment extern sau de o motivaţie internă.
La bolnavul de cancer, anxietatea poate fi acută şi este cauzată de simptomele bolii/de tratament sau cronică, adică poate preexista dinaintea diagnosticului de cancer şi este exacerbată de boala actuală.
Anxietatea acută apare în anumite circumstanţe:
● în timp ce se aşteaptă diagnosticul;
● când se aşteaptă procedurile şi testele de confirmare a diagnosticului (puncţie lombară, biopsie, examen histopatologic);
●înainte de tratamente majore(chirurgie, chimioterapie, radioterapie);
● când se aşteaptă rezultatele testelor;
● odată cu schimbarea tratamentului;
● după ce se învaţă că poate exista recidive;
● la aniversarea bolii etc.
Durerea, hipoxia, tulburările endocrine, retragerea unor medicamente sau a medicaţiei pot produce, de asemenea, simptome de anxietate. Starea de anxietate cronică poate cauza probleme în timpul bolii ca atare, incluzând tulburări de anxietate generalizată, simple fobii (claustrofobia din timpul diagnosticului – tomografie computerizată), teamă de înţepături (de ace), panică provocată de evenimente stresante.
Anxietatea diferă de teama propriu-zisă, aceasta din urmă are un obiect precis, care o declanşează şi o întreţine.
Pacienţii cu cancer au temeri comune, denumite în practica medicală „cei 6 D”:
● drum spre moarte;
● dependenţă de familie, soţ/soţie, doctor, personal de îngrijire;
●desfigurare, schimbare în imaginea corporală şi în imaginea de sine; pierderea sau schimbarea în funcţia sexuală;
● deprecierea capacităţii de a avea succes în muncă, şcoală sau activităţi libere;
● distrugerea (întreruperea) relaţiilor personale;
● disconfort sau durere în stadiile terminale ale bolii.
Abilitatea pacientului de a face faţă acestor temeri depinde de echipa medicală, de ajutorul psihologic (emoţional) şi de aspectele sociale, incluzând următoarele:
● boala în sine (localizare, simptome, aspecte clinice, tipul de tratament necesar);
● nivelul anterior psihologic şi social, în special cel dinaintea bolii;
● ameninţarea că boala pune în pericol atingerea ţintelor şi scopurilor specifice vârstelor(adolescenţă, carieră, familie);
● atitudini culturale şi religioase;
● prezenţa unei persoane suportive emoţional în apropierea pacientului;
● potenţialul pe care îl are pacientul în ceea ce priveşte refacerea fizică şi psihică;
● personalitatea pacientului şi modul în care acesta face faţă situaţiilor grele.
Delirul este prezent în cancer ca un rezultat al implicării directe a sistemului nervos central prin extensia tumorii şi, indirect, prin efectele asupra sa a metaboliţilor toxici rezultaţi în urma tratamentului.
Ca şi în alte tulburări, simptomele iniţiale ale delirului sunt de obicei nerecunoscute sau nediagnosticate, punându-se greşit diagnosticul de depresie.
Când avem de-a face cu o schimbare bruscă de comportament la un pacient cu cancer, medicul trebuie să investigheze toate cauzele potenţiale de delir. În mod particular, pot apărea frecvente tulburări metabolice incluzând: hiponatremia, hipercalcemia, malnutriţia şi prăbuşirea funcţiilor ficatului. Tiroida şi statusul suprarenalelor pot fi alterate. Pacienţii cu cancere hematologice şi cu SIDA au un risc crescut de a face infecţii. Alte cancere, cum ar fi cele ale plămânului sau sânului, produc frecvent metastaze cerebrale.
Agenţii chimioterapici care pot cauza delir sunt, din păcate, foarte numeroşi. De asemenea, şi tratamentul imunologic cu citokine poate cauza toxicitate acută, subacută, cronică, ocazională sau ireversibilă a sistemului nervos central.
Simptomele atribuite interferonului, interleukinelor şi factorilor de necroză tumorală sunt: deficit de memorie, deficit în ceea ce priveşte motivaţia, tulburări de gândire şi de coordonare motorie.
Anorexia este una dintre cele mai comune simptome în cancer, implicând şi scăderea în greutate. Poate fi determinată de boală ca atare, de tratament şi de tulburările psihologice.
Pierderea poftei de mâncare apare din cauza tratamentului chirurgical, radioterapiei şi chimioterapiei. Chirurgia capului şi gâtului poate schimba conformaţia facială şi poate limita înghiţirea alimentelor. Gastrectomia, pancreatomia şi rezecţia intestinală pot produce malabsorbţie şi anorexie.
Radioterapia produce efecte secundare ca stomatită, glosită, esofagită şi alterarea gustului, toate acestea conducând la o alimentaţie dificilă.
Mulţi agenţi chimioterapici pot cauza ulceraţii ale tractului gastrointestinal, produc greţuri, vărsături şi anorexie.
Antibioticele, agenţii antifungici şi medicamentele contra durerii pot produce anorexie.
Tratamentul din cancer poate altera gustul mâncării, plăcerea de a mânca şi procesul metabolic normal al digestiei.
Sindroamele psihice şi dinamica comportamentală sunt, de obicei, cauze ale pierderii poftei de mâncare. Câteodată anorexia apare la un pacient cu depresie sau anxietate. În aceste cazuri, este greu să faci diferenţa între cauză şi efect.
Aversiunea faţă de anumite alimente poate juca un rol în anorexia din cancer şi se poate dezvolta ca rezultat al asocierii dintre anumite alimente şi gusturi şi răspunsurile interne neplăcute (greaţă şi vărsături). Acest fenomen este asemănător cu clasicul reflex condiţionat de la animale (Pavlov), prin asocierea unui stimul condiţionat cu unul necondiţionat.
Consultarea unui nutriţionist ar putea fi benefică pentru pacient.
Anorexia poate fi rezultatul grijii în ceea ce priveşte înghiţirea cu greutate, anxietatea anticipatorie sau senzaţia de greaţă dinainte de masă. Teama, anxietatea, îngrijorarea şi anorexia pot fi în strânsă dependenţă.
În aceste situaţii pot fi aplicate tehnici comportamentale sau tehnici de relaxare şi autohipnoză, care pot scădea anxietatea şi fenomenele anticipatorii ce însoţesc alimentaţia.
(Sursa: Gabriela Clement)
Alte subiecte postate de CONSTANTA VASILE
CUPLUL TANAR SI PARINTII
COMUNICAREA IN CASNICIE
INVIDIA - O EMOTIE PERICULOASA !
AGRESIVITATEA LA COPII
PSIHOZA MANIACO-DEPRESIVA
CUPLUL TANAR SI PARINTII
COMUNICAREA IN CASNICIE
INVIDIA - O EMOTIE PERICULOASA !
AGRESIVITATEA LA COPII
PSIHOZA MANIACO-DEPRESIVA
