Agresivitatea nu este un raspuns automat, programat, ci comporta o determinare multipla, bio-psiho-socio-culturala.
De aici unii autori au derivat concluzia ca ea ar putea fi prevenita sau cel putin redusa. Inainte de toate ne intrebam totusi care sunt metodele?
1. Ipoteza catharsis-ului este urmatoarea: violenta poate fi inhibata, anulata prin actiuni substitutive:
a) vizionarea de spectacole sau scene violente, idee sustinuta inca din antichitate de Aristotel;
b) la nivelul imaginarului, prin opere de arta cum ar fi: literatura, pictura, sculptura, idee promovata de Freud;
c) inhibarea agresivitatii pe baza consumarii energiei fizice prin sporturi, munca fizica, diferite jocuri, etc. (Platon).
S-a constatat insa ca aceste forme "social acceptate" isi dovedesc insa ineficienta.
In primul caz, vizionarea de spectacole sau scene violente nu reduce violenta, ci o influenteaza, o accentueaza. Iata un caz real. F.C.G. (13 ani), din Alexandria, pe 26 ianuarie 2003, in miez de noapte, s-a trezit brusc din somn, a luat dintr-o vitrina un cutit si a injunghiat-o pe 7 ori pe sora sa de 9 ani. La intrebarea De ce a facut-o?, a afirmat ca a procedat visand, ca un personaj din filmul Scream 3, pe care-l vizionase anterior. Interpretand insa fapta sa, el si-a ucis sora din "gelozie frateasca", sora lui fiind copilul preferat, dar scenele din filmul vizionat i-au potentat faptele.
In al doilea caz, consumul agresivitatii, la nivel imaginar, poate duce doar la o diminuare a tendintelor agresive. Sa fi fost Dostoievscki un asemenea caz? Freud, intr-unul din eseurile sale aparut in 1928, il incadreaza printre nelegiuitori invocand printre altele violarea unei minore. Din complexitatea personalitatii lui Dostoievski: intensitatea deosebita a afectivitatii (liber sensibilitatea), orientarea perversa a instinctelor sale (agresivitatea), talentul artistic inimitabil (catharsisul).
In ceea ce priveste consumul energiei fizice care poate duce la reducerea agresivitatii, insa temporar.
Conform cercetarilor experimentale, rezulta nu o diminuare, ci o potentare si o intensificare a agresivitatii. L. Berkowitz (1973) si Goldstein & Arms (1971) nu au gasit dovezi consistente ca participarea la activitati sportive ar diminua agresivitatea.
2. Pedeapsa este considerata de asemenea o cale de reducere a agresivitatii; dar ea are si dezavantaje. In cadrul familiei, de pilda, un sistem educational bazat pe sanctiuni severe are un impact negativ asupra evolutiei si dezvoltarii copilului.
La nivel social, pedeapsa poate imbraca forma institutionalizata (sanctiuni juridice) sau neinstitutionalizata (oprobriu public).
Pedeapsa legala nu da mereu rezultate dorite. Din nefericire, este imposibil pentru justitie si politie sa ia cunostinta de toate actele de violenta si sa le pedepseasca corespunzator.
O serie de studii au demonstrat faptul ca ratele criminalitatii din statele ce au adoptat pedeapsa capitala nu difera de ratele criminalitatii din tarile ce nu au adoptat-o. In concluzie, pedeapsa capitala nu influenteaza ratele criminalitatii (Kenrick et al., 2002).
Recidivismul este si el un exemplu clar al esecului programului de recuperare bazat pe pedeapsa; pedeapsa a esuat in a functiona ca un mijloc eficient de intimidare a potentialilor infractori. In plus, psihopatii (ce reprezinta un esantion semnificativ in randul criminalilor violenti) nu par sa invete din amenintare sau pedepse (ei nu conditioneaza bine).
3. O alta modalitate de reducere a agresivitatii o constituie controlul armelor. Ratele omuciderii in S.U.A. (tara unde exista cel mai mare numar de posesori de arme) este de cateva ori mai mari decat in orice alta tara puternic industrializata a lumii. Conform rapoartelor F.B.I., in S.U.A., in 7 din 10 cazuri de omor sunt folosite armele. Cetatenii "onorabili" se simt terorizati si isi achizitioneaza arme pentru autoaparare; paradoxal, acest fapt le creste probabilitatea de a fi ucisi (Kenrick et al., 2002).
Comportamentul agresiv, in cea mai mare parte, se imita si se invata. O cale eficienta de reducere a agresivitatii o constituie deci reducerea efectelor invatarii sociale.
Gerald Patterson si colaboratorii sai au initiat (1997) un program eficient pentru reducerea agresivitatii la copii.
Din perspectiva invatarii sociale, scopul agresiunii este obtinerea recompenselor. Agresivitatea poate fi diminuata daca recompensele ce urmeaza comportamentului ostil sunt indepartate si se ofera alte alternative de obtinere a recompenselor. Observarea modelelor non-agresive si schimbarea atitudinilor despre agresivitate sunt doua modalitati eficiente de control al agresivitatii.
Benefice sunt de asemenea tehnicile de relaxare si tehnicile de orientare cognitivista vizand controlul propriilor ganduri si emotii ostile.
Baron (1983) mentioneaza si alte tehnici utile: formarea deprinderilor sociale si tactica raspunsurilor incompatibile (A. Neculau, 2003).
Prin formarea unor deprinderi sociale adecvate intelegem invatarea modului corect de oferire a feed-back-ului (ex.: cum sa critici constructiv) si de realizarea a unei legaturi empatice cu partenerii. Acestea traduc experienta cea mai banala a dorintelor si tendintelor legate de ceea ce este bun in om.
Principiul incompatibilitatii raspunsurilor stipuleaza imposibilitatea de a te angaja in doua raspunsuri incompatibile sau de a trai simultan doua stari emotionale incompatibile. O stare afectiva pozitiva (ex.: empatia, umorul) este un mijloc eficace de reducere a supararii sau agresivitatii evident banale, dar care creeaza o rezonanta in fata violentei.
Educatia si masurile de organizare sociala pot contribui deci la tinerea sub control a agresivitatii, acestea pot sa neutralizeze reactiile sau sa atenueze dorintele afective inferioare.
Autor: Constanta Vasile, psiholog
Alte subiecte postate de CONSTANTA VASILE
AGRESIVITATEA LA COPII
AGRESIVITATEA VERBALA
COMPORTAMENTUL VIOLENT LA ELEVI
VIOLENTA VERBALA, NON-VERBALA SI FIZICA ASUPRA FEMEILOR
VIOLENTA DOMESTICA
AGRESIVITATEA LA COPII
AGRESIVITATEA VERBALA
COMPORTAMENTUL VIOLENT LA ELEVI
VIOLENTA VERBALA, NON-VERBALA SI FIZICA ASUPRA FEMEILOR
VIOLENTA DOMESTICA