Calau sau victima

[Gabriela]

Nu cred ca am sa uit vreodata toate bataile pe care le primeam de cate ori tatal meu era suparat. De cele mai multe ori noi copiii eram elementul cel mai la indemana pentru a-si descarca furia. Dar si acum ii gasesc scuze si spun “Da, ma batea pentru ca nu am fost cuminte. Il provocam, numai eu stiu cate boacane faceam.”

Sunt inca multi parinti care cred ca pedeapsa corporala are un rol major in corectarea unui comportament. Si ei la randul lor au primit lectia asta si considera ca datorita pedepselor repetate “au ajuns Oameni”.
Pedeapsa, de orice fel, este primul semnal care atrage atentia ca individul nu mai stie cum sa gestioneze situatia. Apeleaza la ea pentru a-si ascunde esecul in atingerea obiectivului pe care si l-a propus – educarea copilului in spiritul respectarii regulilor de tip adaptativ. Astfel, cel care de fapt ar fi trebuit sa renunte la un comportament indezirabil se transforma in victima.

Pentru copil, parintele este un model si persoana care detine solutiile problemelor. In mediul familial se asteapta sa primeasca afectiune si sa fie in siguranta si protejat, aici isi formeaza sistemul de valori etice.
Daca greselile sale sunt penalizate prin diverse pedepse, care de cele mai multe ori nu au darul de a corecta ci de a intari negativ comportamentul respectiv, va perpetua acest pattern in viata de adult. Victima de ieri devine calaul de azi.
Dar, chiar si mai devreme, in perioada copilariei, intalnim in diverse grupuri sociale copii care isi rezolva conflictele apeland la violenta. Bineinteles ca, la aceasta varsta, copilul doar reproduce un comportament invatat in mediul de ingrijire. El a inteles ca prin intimidare si prin impunerea cu forta a solicitarilor sale poate obtine ceea ce doreste.
Acest tip de comportament genereaza dificultati in comunicare, fapt ce ii va ingreuna integrarea in colectivitate.
Un comportament considerat dezaptativ poate fi modificat doar daca sunt intelese consecintele sale negative.
Ca adult, perpetuarea agresivitatii fata de cei care se afla in imposibilitatea de a se apara se petrece si pentru ca pedeapsa a fost asimilata ca ceva meritat “nu am fost cuminte si d-aia m-a batut”.
“Nu am fost cuminte” reprezinta neincadrarea intr-o serie de comportamente, impusa de parinti
in scopul de a-si linisti preocuparile sau temerile exagerate.
Chiar daca deseori avem senzatia ca multe dintre comportamentele noastre se explica prin modelele pe care ni le-am format in copilarie, sub influenta persoanelor cu care am interactionat, nu trebuie sa uitam ca decizia de a raspunde intr-un anumit mod ne apartine de fiecare data.
In general, pentru a evita un conflict psihic, oamenii au tendinta de a externaliza vina, probabil acesta este si motivul pentru care creatorul suprem, din orice religie, a fost plasat in exterior.
Externalizarea vinei, ne ofera posibilitatea sa mergem mai departe si sa avem incredere in actiunile noastre ulterioare. Ne place si ne simtim bine cand imaginea de sine nu sufera in urma efectelor actiunilor noastre. Impingem intr-un ungher al uitarii orice indicii care ar putea intr-un fel sa ne deformeze parerea despre propria persoana si atribuim unui factor extern cauzalitatea greselilor noastre.
Daca in copilarie reactiile noastre au explicatii, ca adult invatam sa ne asumam responsabilitatea pentru ceea ce facem. Nu exista nu am stiut, pentru ca inseamna ca nu am vrut sa stiu, nu exista nu am avut de ales, pentru ca intodeauna avem mai multe alegeri la indemana, si bineinteles ca optam pentru cea care raspunde mai bine nevoilor noastre din acel moment.
Acceptarea faptului ca de fiecare data exista o alternativa la pedeapsa cororala este un act de maturitate psihica.

---

Alte subiecte postate de Gabriela

Nevoia de apreciere
Curajul de a renunta!
Practica pentru studentii la psihologie - Aquamarin
Ticul motor sau vocal cronic
Tulburarea Tourette