Lasa ca maine, poimaine ajungi si tu mama, si o sa simti pe pielea ta cum e.”
Exista parinti care si-au creat un stil de viata din a-si face copilul sa se simta vinovat pentru toate deciziile pe care le ia, chiar si pentru imbracatul cu ce-i place. Pentru acesti parinti nu conteaza varsta copilului sau faptul ca poate sa faca alegeri si singur, mai ales in contexte simple de viata. Cand copilul nu-i asculta, inseamna desconsiderare si lipsa de respect pentru investitia lor in bunastarea acestuia. Nu de putine ori auzim: “doar am muncit o viata intreaga pentru a-i oferi tot ce-si doreste” sau, si mai rau si specific spatiului romanesc, “eu l-am facut, eu il omor”. Dar ceea ce spune e doar o parte a mesajului, cealalta parte, sau mesajul din spate, este “pentru acest sacrificiu, imi astept rasplata”. Asa ca, desi parintii fac singuri aceste alegeri – de a se sacrifica pentru binele copilului, de cele mai multe ori copilul are obligatia de a-si rasplati parintii pentru ceea ce au facut. Astfel, parintii obtin ceea ce vor de fapt, controlul.
Bineinteles ca acest control nu se poate face direct, pentru ca nu este bine vazut de societate, asa ca solutia este de a-i face pe copii sa se simta vinovati si de a-i transforma in unelte docile si la dispozitia parintilor.
Acesti parinti ajung niste mici tirani, din cauza ca si ei la randul lor au fost tratati astfel de catre parintii lor, sau pentru ca au ajuns intamplator sa joace acest rol de parinte si nu le place.
Dar ce comportament vor dezvolta acesti copii?
Daca, in timp, vor identifica acest model, in mod sigur vor dezvolta strategii de contracarare si nu-si vor supune proprii copii unui tratament asemanator. In caz contrar, de cate ori se vor afla in fata unei decizii, primul lor gand va fi “oare mama ar fi de acord”, punandu-si la indoiala capacitatea de a lua singuri decizii, fara sa ezite. Vor fi persoane submisive care in relatiile profesionale vor spune intotdeauna “da” la orice solicitare din partea superiorilor ierarhici.
Este destul de greu sa renunti la o astfel de atitudine atata timp cat intreaga viata ai fost obisnuit sa crezi despre tine ca nu contezi si ca exista intotdeauna altcineva care are dreptate.
Strategii de contracarare a controlului
Este important sa cunosti cine esti, ce vrei si care sunt nevoile tale, daca ai inteles toate acestea vei deveni mai putin vulnerabil in fata celor care doresc sa-ti controleze viata.
Delimiteaza obiectivele personale de cele ale familiei si lupta pentru indeplinirea lor. Realizarea obiectivelor personale iti va aduce satisfactii si increderea ca esti o persoana valoroasa de care trebuie sa se tina cont.
Fa-ti o lista de prioritati si responsabilitati si ai grija sa le respecti, doar astfel vei demonstra ca esti destul de matur/-a pentru a fi luat/-a in considerare.
Invata sa spui nu celor care abuzeaza de bunavointa ta, fie ei parinti, frati/surori, colegi etc, chiar daca pe moment te vei simti vinovat/-a, cu timpul te vei obisnui si vei avea mai mult timp pentru realizarea propriilor obiective. Nu va fi usor si, in mod sigur, vor exista persoane care vor spune ca esti egoist/-a si ca nu te gandesti deloc si la ceilalti. Vor fi chiar persoane care nu te vor ierta si nu vor accepta noul tau mod de a fi. Acestea vor face tot ce-i posibil sa te marginalizeze. Dar este mai important ca tu sa te accepti asa cum esti, chiar si cu sentimentul de vinovatie.
O relatie intre doua persoane se construieste pe respectul reciproc si pe intelegerea pe care si-o acorda cei doi parteneri ai relatiei. Chiar si acolo unde parintii “detin controlul” prin simplul fapt ca ti-au dat nastere, ca au codul de acces la contul bancar, ca-ti ofera un acoperis deasupra capului si alte metode de constrangere, exista posibilitatea de a se ajunge la un acord in care sa se stabileasca limite pentru fiecare parte.
