Impactul ADHD asupra vietii copilului sau adolescentului

[CONSTANTA VASILE]

Ce este ADHD ?
ADHD inseamna Deficit de Atentie / Tulburare Hiperkinetica si este una dintre cele mai frecvente afectiuni comportamentale intalnite la copii si adolescenti. Studiile arata ca un procent de 5% din copiii de varsta scolara prezinta simptome ADHD (1-2 din copiii dintr-o clasa de 30).
ADHD debuteaza in copilarie si poate persista si la varsta adulta. Desi la unii copii simptomele ADHD dispar odata cu inaintarea in varsta, in jur de 60% pot prezenta simptome si la varsta adulta.
Conform Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (DSM-IV-TR), simptomele ADHD se impart in trei categorii: inatentie , hiperactivitate si impulsivitate , putand surveni si in forma combinata.
Tipul inatent
• Diagnosticul este stabilit in conditiile in care copilul prezinta sase sau mai multe simptome de inatentie .
• Copilul inatent nu se poate concentra, face adesea greseli din neglijenta, nu asculta pana la capat atunci cand i se adreseaza cineva, nu finalizeaza sarcinile, nu respecta instructiunile, evita efortul intelectual sustinut.
Tipul hiperactiv-impulsiv
• Diagnosticul este stabilit in conditiile in care copilul prezinta sase sau mai multe simptome de hiperactivitate - impulsivitate .
• Simptomatologia include neastampar, vorbire excesiva, agitatie fizica in momente nepotrivite, intreruperea persoanelor care vorbesc si dificultatea in a-si astepta randul.
Tipul combinat
• Diagnosticul este stabilit in conditiile in care copilul prezinta sase sau mai multe simptome de inatentie sau sase sau mai multe simptome de hiperactivitate - impulsivitate .
Toti copiii se comporta in moduri care ar putea fi interpretate ca inatentie, hiperactive sau impulsive , simptome centrale ale ADHD. De fapt, toti visam cu ochii deschisi, ii intrerupem pe altii, raspundem neintrebati, ne pierdem rabdarea sau suntem agitati, dar nu toti suferim de ADHD.
Specialistii stabilesc diagnosticul de ADHD numai atunci cand un copil:
• A manifestat comportamente inadecvate nivelului sau de dezvoltare.
• Manifesta cel putin sase astfel de comportamente in mod constant, timp de cel putin sase luni.
• A prezentat unele simptome inainte de varsta de sapte ani.
• Este afectat de aceste simptome in activitatile curente, in mai mult decat un singur context, de exemplu la scoala si acasa.
• Prezinta simptome care nu sunt explicate mai bine de o alta boala.

Cauzele ADHD
Uneori, parintii se considera adesea vinovati de comportamentul copiilor cu ADHD dar nu este cazul. Cercetatorii au demonstrat ca aparitia simptomelor ADHD nu este legata de educatie sau familie.
Desi cauza exacta a ADHD ramane necunoscuta, cercetarile s-au intensificat in ultimul deceniu. In momentul de fata, se considera ca ADHD este cel mai probabil de natura genetica. Cercetatorii au evidentiat insa si alte posibile cauze.
Date in favoarea transmiterii pe cale genetica
Cercetarile au demonstrat ca ADHD se transmite genetic, de la parinti la copii. Datele publicate recent in Pediatric Annals arata ca un copil cu un parinte care prezinta simptome ADHD are sanse in proportie de aproximativ 25% de a avea ADHD 1. S-a demonstrat ca tipul de ADHD care persista la varsta adulta are un caracter genetic mai pronuntat decat tipul care dispare spre sfarsitul copilariei.
Istoricul familial de alcoolism si de tulburari afective pare sa se asocieze cu un risc crescut de ADHD. Acest fapt poate implica un anumit model genetic comun al acestor doua afectiuni.
Desi cauza ADHD este necunoscuta, unii cercetatori considera ca aceasta tulburare se datoreaza mai multor factori. In afara cauzelor genetice exista si alti factori de mediu si medicali care pot produce simptome asemanatoare celor prezente in ADHD. Examinarea atenta evidentiaza totusi diferente importante intre aceste afectiuni si ADHD. Studii epidemologice au ajuns la concluzia ca ereditatea explica, in medie, majoritatea comportamentelor de tip ADHD pe care le manifesta copiii, in timp ce factorii de mediu nu explica decat aproximativ 20% din acest tip de comportament .
Perceptii gresite
In trecut, incertitudinea legata de cauzele ADHD a creat un climat fertil pentru diverse speculatii. Au fost emise numeroase teorii - printre care unele ii invinovateau intr-o anumita masura pe parinti pentru comportamentul necontrolat al copilului lor. Ulterior s-a stabilit ca aceste teorii sunt nefondate.
Iata cateva dintre cele mai frecvente perceptii cu privire la cauzele ADHD, desi acestea nu sunt documentate stiintific:
• Alimentatia/dieta
• Atitudinea parentala deficitara
• Urmarirea excesiva emisiunilor TV sau preocuparea excesiva fata de jocurile video
• Hormonii
Studiile riguroase, atent concepute, nu au reusit sa stabileasca relatia cauzala dintre acesti factori si ADHD si nici faptul ca vreunul dintre acesti factori influenteaza simptomele ADHD. De exemplu, contrar convingerilor parintilor, zaharul nu ii face pe copii semnificativ mai hiperactivi. De fapt, s-a constatat ca nici o dieta nu amelioreaza simptomatologia specifica ADHD. Simptomele nu au fost ameliorate prin aplicarea unor anumite tehnici parentale. S-a constatat ca, de fapt, frustrarea parintilor este un efect, si nu o cauza a ADHD. Excesul in urmarirea programelor de televiziune si jocurile video reprezinta de fapt un simptom, si nu o cauza a ADHD. Acestea constituie o forma de stimulare care ii ajuta pe copiii cu ADHD sa-si mentina concentrarea si sa-si controleze sentimentul interior de agitatie prin intermediul unui mecanism similar celui care actioneaza in cazul medicatiei.
A devenit din ce in ce mai clar ca ADHD este o tulburare neurobiologica care necesita diagnostic si tratament medical

Cum afecteaza ADHD viata unui copil
Tulburarea deficit de atentie si hiperactivitate/impulsivitate poate afecta toate aspectele vietii unui copil. In plus, impactul este puternic si asupra parintilor si fratilor, fiind uneori cauza aparitiei problemelor in familie.
Copilul afectat de ADHD poate fi la fel de inteligent, creativ si iubitor ca si ceilalti.
Cu toate acestea, un copil cu ADHD care nu este diagnosticat la timp se va confrunta cu multe probleme acasa si in societate. Va incepe sa fie perceput ca diferit fata de ceilalti copii, se va izola de grup, isi va pierde prietenii, fiind respins de catre colegi. Cu timpul nu va mai avea incredere in el insusi iar rezultatele scolare se vor inrautati.
Manifestarile ADHD sunt diferite in functie de perioada de dezvoltare a copilului, variind de la slaba concentrare, nivel ridicat de agresivitate si impulsivitate la copilul prescolar, pana la o perceptie distorsionata a sinelui si aparitia unor comportamente antisociale si agresive la adolescent.
Copiii cu ADHD prezinta deseori o evolutie negativa pe termen lung, cu afectarea niveluli educational si mai tarziu, gasirea unui loc de munca.
Relatiile cu familia se pot deteriora, copilul va comunica din ce in ce mai putin cu cei din jur. Relatia cu fratele sau sora isi va pierde armonia si caldura iar atmosfera in camin se va tensiona, aparand din ce in ce mai des conflicte.
In lipsa unor masuri terapeutice eficiente, ADHD poate evolua spre alte manifestari in anii urmatori. A avea un adolescent cu ADHD inseamna pentru parinti noi confruntari cu lipsa de atentie si/sau agitatie, dar care pot evolua spre depresie, agresivitate, comportament antisocial.
Adolescenta este in sine o perioada frumoasa, de descoperiri si evolutie, o perioada in care tinerii se maturizeaza si isi largesc orizonturile.
Un adolescent cu ADHD va percepe insa diferit aceasta varsta - poate deveni nesupus, violent chiar. Poate abandona studiile, incepe sa consume droguri, se implica in activitati de risc.
Evolutia copilului este influentata de mai multi factori: familie, mediul scolar, abilitatea cognitiva, constiinta de sine. Existenta unui mediu de suport, sensibil la cerintele copilului cu ADHD si care sa cunoasca implicatiile acesteia, este esentiala pentru depasirea dificultatilor.
Dumneavoastra ca parinte sunteti cel mai in masura sa contribuiti la urmarirea comportamentului copilului si sa va adresati medicului specialist in psihiatria si neurologia copilului si adolescentului, la aparitia primelor manifestari specifice.
Diagnosticul timpuriu impreuna cu un plan terapeutic adecvat pot ajuta!

---

Alte subiecte postate de CONSTANTA VASILE

Metoda de relaxare Schultz
Eliberare personala
Agresivitatea creeaza agresivitate
Factori determinanti in cresterea nivelului de agresivitate
Relaxarea ca mijloc de realizare a autocontrolului emotional

[oana]

Am un fiu de 20 de ani care are un comportament ce s-ar incadra in simptomele acestei boli.Doresc sa stiu daca este posibil sa aibe acest sindrom desi nu a avut nici un simptom in copilarie. Neatentia, lipsa de cocentrare si agresivitatea verbala au aparut pe la 16 - 17 ani.Va multumesc anticipat.

[Gabriela]

Pentru a intruni criteriile standard de diagnosticare, o parte din simptomele ADHD ar trebui sa apara pana la varsta de 7 ani, sa cauzeze probleme si sa persiste cel putin sase luni, pana la depasirea stadiului normal pentru varsta respectiva.
ADHD este un diagnostic clinic bazat pe o analiza a istoricului pacientului si pe observatiile celorlalti. Medicii isi evalueaza pacientii bazandu-se pe trasaturile comportamentale generale ale pacientului si analizand simptomele.
Doar expertii cu pregatire speciala pot diagnostica in mod oficial ADHD.
Expertii sintetizeaza de la familie si, dupa caz, de la profesori, informatii cu privire la comportamentul pacientului in toate aspectele vietii sale personale (folosind grile standard de analiza). Se administreaza chestionare, teste psihologice si se face anamneza rudelor.
Medicii trebuie de asemenea sa evalueze daca pot exista si alte cauze ale deficitului de atentie sau comportamentului hiperactiv, precum existenta unor afectiuni ca de exemplu depresie sau anxietate.

[raluca79]

Deoarece reprezentarea mentala a bolii este influentata de mediul in care traim, multe din informatii pe care le detin copiii despre boala sunt eronate. Una dintre credintele irationale pe care le au copii este ca ceilalti ii vor trata diferit avand o anumita boala.
Un alt tip de credinta irationala frecvent intalnita la copii este tendinta de a vedea boala ca efectul faptului ca sunt „rai”, iar spitalizarea o pedeapsa pentru neascultare (ex: sunt bolnav pentru ca nu am ascultat-o pe mama) sau o respingere din partea celorlalti. Cei mici dau vina pe neascultare mai ales daca natura bolii este ambigua si daca nu li se ofera explicatii despre aceasta.
Atunci cand sunt in spital ei se pot simti abandonati si apare distresul de separare. In anumite limite aceasta reactie este normala atunci cand copilul este separat de parinti sau de mediul familial. Pentru a preveni aceste dificultati este important ca parintii sa ofere copiilor informatii despre boala, despre tratament, sa le explice motivele pentru care sunt internati si cum va fi la spital (ex. vei manca la ore fixe, vei avea patul tau, acolo vei sta in salon impreuna cu alti copii), sa citeasca carti despre experienta spitaliceasca a unor copii si sa-i asigure ca vor veni in vizita la el. Daca este posibil parintele poate face o vizita la spital impreuna cu copilul inainte ca cel mic sa fie internat pentru a se obisnui cu mediul. Daca sunt mai mari si se pot gandi la consecintele spitalizarii, copiii se pot simti plictisiti, singuri sau speriati ca isi vor pierde statutul in grupul lor de prieteni. De asemenea, devin din ce in ce mai jenati cand trebuie sa-si expuna corpul la diferite proceduri medicale. Pe parcursul acestei perioade este important ca parintele sa fie calm, sa-i transmita copilului sentimentul de siguranta.